Police Violence -Chisinau , Republica Moldova.The abuses swept under the carpet by the OSCE


The abuses of the Moldavian communists swept under the carpet by the OSCE : catavencu.ro Sursa : Protv.md Consilierul pentru Drepturile Omului al ONU în R.Moldova, Edwin Berry, care a vizitat sâmbătă un penitenciar şi a discutat cu circa 40 dintre tinerii arestaţi în timpul protestelor, denunţă grave încălcări ale drepturilor omului în cazul acestora, relatează Ziarul de Gardă în ediţia electronică. “Nu am mai văzut aşa ceva”, a declarat Berry în urma vizitei sale, potrivit cotidianului moldovean. Consilierul ONU a declarat că a văzut cel puţin 40 de tineri care erau încarceraţi în diferite celule. “Cu toţii aveau urme de bătăi şi traume”, a declarat acesta, precizând că toate persoanele pe care le-a văzut aveau între 18 şi 24 de ani. Tinerii au declarat că au fost bătuţi în secţiile de poliţie sau la Comisariatul General de Poliţie din Chişinău. Ei au mai spus că au fost deţinuţi acolo în celule de câte opt metri pătraţi, în care au fost introduse câte 25 şi chiar 28 de persoane. Ei au spus au primit foarte puţină apă şi nu au primit deloc hrană. De asemenea, majoritatea tinerilor sa plâns că nu au avut acces la un avocat. “Am văzut că există medici în penitenciar, dar din ceea ce au povestit tinerii nu reiese că primesc toţi îngrijiri medicale adecvate”, a declarat reprezentantul ONU. Edwin Berry a declarat, de asemenea, că au fost înregistrate imagini cu urme ale torturii la care au fost supuşi aceşti tineri şi că vrea să poarte discuţii cu Ministerul moldovean al


 

 

About admin